Cum alegi omul potrivit pentru marketing, după o colaborare care te-a dezamăgit
Context
Vine cineva nou, cu experiență bună, vorbește convingător și pare să înțeleagă repede ce îi spui. Îl asculți și îți trece prin minte o întrebare pe care înainte poate nici n-o aveai: de unde știu că nu ajung iar în același loc? Ultima colaborare a început tot cu impresia că lucrurile sunt în mâini bune.
După o experiență care te-a dezamăgit, devii mai atent. Citești altfel propunerile, pui mai multe întrebări și te uiți mai mult la omul din fața ta. Numai că prudența nu-ți dă automat și criteriile după care să verifici. Marketingul nu e meseria ta și sunt lucruri pe care le vezi abia după ce începi să lucrezi cu cineva. Așa se face că alegerea unei agenții de marketing, a unui consultant sau a altui partener devine mai grea, tocmai când ai mai multă nevoie să nu greșești din nou și să reduci riscul unei decizii de marketing care te costă timp și bani.
Nici nu trebuie să înveți marketing ca să poți lucra bine cu un specialist. Ai nevoie să înțelegi suficient cât să urmărești logica unei recomandări, să știi unde să insiști mai mult și să observi cum lucrează persoana căreia îi dai acces la o parte importantă din afacere.
Pornesc și de la o premisă simplă: profesionistul pe care îl alegi trebuie să aibă competența necesară pentru rol. Priceperea rămâne baza. De aici încolo contează ce face diferența între doi profesioniști care, la prima vedere, par la fel de potriviți.
Cu ce râmai dintr-o colaborare de marketing care nu a funcționat
Privind în urmă, unele semne par evidente. O parte dintre ele au devenit vizibile abia după ce ați început să lucrați împreună. După câteva luni știi cum comunică omul când apare o problemă, cât a înțeles din afacere și dacă își poate susține recomandările când apar întrebări mai incomode. La prima discuție nu aveai încă informațiile acestea.
Poate că alegerea a fost greșită, se mai întâmplă. Sau poate a fost rezonabilă pentru ce știai în momentul acela, iar nepotrivirea s-a văzut pe parcurs. Mai folositor e să te uiți la ce ai aflat între timp și la ce ai verifica diferit data viitoare.
Un raport poate avea cifre bune și abia mai târziu să iasă la iveală că obiectivul urmărit ajuta prea puțin afacerea. O campanie poate aduce leaduri, iar echipa de vânzări să constate că oamenii aceia nu sunt potriviți sau nu au intenția de cumpărare pe care o credeai. Se poate munci mult și, totuși, să rămână neclar ce problemă comercială încearcă marketingul să rezolve. Din afară, asemenea nepotriviri se văd greu, și e absolut normal, câtă vreme nu stai tu zilnic în ele. Am scris pe larg despre de ce poate exista mult marketing fără rezultate comerciale într-un articol separat. Îți ajunge, deocamdată, să știi ce întrebări să pui și cum să urmărești legătura dintre activitate și rezultatul urmărit.
Cum arată încrederea într-o colaborare de marketing
Încrederea se vede, foarte concret, în cât de mult apuci să delegi. După o dezamăgire, controlul se strecoară înapoi destul de ușor. Te trezești citind fiecare text, verificând reclamele, urmărind modificările de pe site și cerând încă o părere înainte să aprobi ceva. Ai externalizat ca să-ți recâștigi timpul, iar marketingul începe din nou să-ți ocupe programul.
Și aici ajută să ai vizibilitate asupra muncii, fără să treci tu prin fiecare detaliu. Vrei să știi ce s-a decis, de ce s-a ales o direcție, ce presupuneri sunt la mijloc și când urmează să verificați dacă abordarea funcționează. Dacă omul cu care lucrezi explică lucrurile pe parcurs și îți arată unde există incertitudine, nu mai trebuie să acoperi tu lipsa de siguranță, prin control permanent.
Cu timpul, începi să-i cunoști felul de a gândi. Vezi cât de deschis vorbește când încă nu are un răspuns, cum reacționează la o problemă și ce alege în momentele în care interesul lui comercial nu se potrivește chiar cu al tău. De aici se construiește încrederea profesională.
Bineînțeles, relația dintre voi nu garantează rezultatele. Mai sunt oferta, piața, bugetul, vânzările și cât poate duce afacerea la livrare. O relație de lucru sănătoasă ajută priceperea omului să fie folosită bine și face posibilă o discuție sinceră, la timp, despre ce merge și ce trebuie schimbat.
Cum schimbă AI-ul alegerea unui profesionist de marketing
AI-ul a făcut informația și analiza mult mai ușor de obținut. Primești repede explicații, variante de lucru, întrebări utile, uneori chiar recomandări, iar pentru un profesionist e firesc să se folosească de asemenea instrumente. În contextul acesta, simplul fapt că știe multe despre marketing te diferențiază mai puțin decât acum câțiva ani.
Devine mai important felul în care folosește ce știe. Înțelege contextul afacerii dincolo de ce scrie într-un brief? Cum decide când două riscuri se bat cap în cap? Cum poartă discuția cu tine și cu echipa, dacă apar păreri diferite? Și, poate cel mai mult, ce face după ce una dintre recomandările sale aduce alt rezultat decât se aștepta?
Nu e o competiție între om și AI. Un profesionist bun poate folosi foarte bine tehnologia în proces. Relația profesională aduce, însă, și responsabilitate față de celălalt: omul își susține recomandarea, se uită la ce a ieșit după și rămâne în discuție, când direcția trebuie ajustată. Cred că valoarea specialistului se va vedea tot mai mult în discernământ și în felul în care își asumă relația, pe măsură ce instrumentele devin mai capabile.
Ce întrebări să pui, înainte să alegi o agenție de marketing
Primele întrebări potrivite ajută să vezi cum gândește persoana din fața ta, nu doar ce servicii oferă. Ajungi să recunoști aceleași cuvinte în multe oferte: seriozitate, transparență, orientare spre rezultate. Sună bine, dar după o experiență neplăcută probabil vrei mai mult decât declarații. O parte dintre răspunsuri apar chiar din primele discuții.
Sunt de văzut întâi întrebările pe care le pune. Dacă vrea să afle care e marja, cât poți livra, cum merg vânzările și cum ia clientul decizia de cumpărare, înseamnă că încearcă să înțeleagă afacerea înainte să-ți propună execuția. Dacă recomandarea vine foarte repede, e firesc să întrebi pe ce se sprijină.
Mai spune multe și felul în care vorbește despre ceea ce nu știe. Poate descoperă o direcție pe care ar putea s-o execute și s-o factureze, dar care nu prea are sens pentru tine acum sau ajungeți într-o zonă pe care n-o stăpânește suficient. Îți spune direct sau încearcă să improvizeze un răspuns convingător?
Despre greșeli poți afla destule dintr-o primă discuție. Poți întreba despre un proiect care n-a ieșit cum spera. Ce s-a întâmplat mai departe? Ce și-a asumat și ce ar face diferit acum? Un profesionist matur poate vorbi despre un eșec, fără să transforme toată povestea într-o explicație despre vina celorlalți.
Și felul în care vorbește despre oamenii cu care a lucrat înainte îți spune ceva. Dacă orice colaborare a fost, în povestea lui, cu incompetenți, e nevoie de precauție. O colaborare mai lungă are, de obicei, mai mult context decât încape într-un verdict de două cuvinte. Un profesionist echilibrat poate recunoaște ce a funcționat și unde au fost problemele, fără să reducă totul la judecăți despre oamenii de dinainte.
Un criteriu foarte bun apare atunci când varianta potrivită pentru tine îi aduce lui un proiect mai mic, o amânare sau chiar deloc o colaborare. Ce îți recomandă în clipa aceea spune mult despre felul în care își înțelege rolul.
Reperele de mai sus se aplică pentru orice profesionist cu care te gândești să lucrezi, chiar și pentru Pinpoint.
Ce trebuie să știe un furnizor de marketing despre afacerea ta
N-ar fi corect să lăsăm toată responsabilitatea pe seama furnizorului. Omul din exterior lucrează cu realitatea la care îi dai acces. Marja, tensiunile din echipă, cât poți livra în perioada aceea sau motivele reale pentru care se pierd contracte nu apar întotdeauna într-un raport. Cu cât contextul e mai sincer și mai complet, cu atât recomandările pot fi mai potrivite pentru afacere.
Unele decizii rămân oricum ale tale. Un consultant îți poate arăta opțiunile, riscurile și ce presupune fiecare, iar tu decizi ce ești dispus să faci, ce buget aloci și ce schimbări poate duce afacerea. Despre cum evaluezi propunerile și iei decizii când nu vii din marketing am scris pe larg, separat.
Dacă aceeași dezamăgire se repetă cu oameni diferiți, eu m-aș uita puțin și la contextul în care începe fiecare colaborare. Poate furnizorul chiar n-a fost potrivit, dar ar fi de verificat și brief-ul, bugetul, ritmul în care se schimbă direcția sau informațiile care ajung prea târziu la cei care lucrează cu ele. Nu e cea mai comodă verificare, într-adevăr. Poate opri, însă, repetarea aceleiași experiențe cu următorul partener.
Cum testezi o colaborare de marketing
După o colaborare care te-a consumat, e normal să vrei mai multe dovezi înainte să intri din nou în ceva. Iar acum poți începe cu ceva mai mic. O discuție aplicată îți arată cum gândește persoana din fața ta. O analiză sau un proiect bine delimitat îți arată cum lucrează. Abia apoi iei următoarea decizie, cu mai mult context decât aveai la început. Am un exemplu în care fondatorii aveau deja o agenție colaboratoare și era nevoie mai întâi de o a doua opinie.
Pe parcurs, te uiți la potrivirea dintre ce spune și ce face. Îți spune că va semnala problemele, și chiar o face. Îți explică felul în care lucrează, și apoi îl respectă. Recunoaște unde există incertitudine și nu-și schimbă explicația după ce apare rezultatul. Încrederea crește din astfel de confirmări mici, repetate, mult mai sănătos decât dintr-o promisiune mare la prima întâlnire.
Mai apare și un efect pe care eu îl consider important: după câteva luni cu un partener potrivit, începi să înțelegi mai bine marketingul propriei afaceri. Pui întrebări mai bune, pricepi de ce anumite priorități au venit înaintea altora și poți urmări logica deciziilor. Poți delega în continuare foarte mult, iar marketingul nu mai rămâne o zonă pe care o înțelege numai furnizorul. Un om care te ține dinadins în ceață, ca să rămâi legat de el, îți spune ceva important chiar prin gestul acesta.
Cum arată colaborarea cu Pinpoint
La Pinpoint, colaborarea poate începe cu o discuție aplicată, cu o analiză sau cu un proiect clar delimitat. Înainte de o propunere, vedem afacerea și decizia pe care încerci s-o iei. De acolo stabilim ce etapă are sens, ce urmărim și cine trebuie implicat. Lucrăm în etape cu obiective și livrabile clare, iar continuarea se decide de la o etapă la alta, după ce ai văzut deja cum gândesc și cum lucrăm împreună.
Sunt și situații în care concluzia e că ai nevoie de un specialist, o agenție sau un om intern. În calitate de consultant, Andra îți spune acest lucru direct, fiindcă recomandarea ar trebui să rămână potrivită pentru afacere, indiferent cine o execută. Iar despre felul în care lucrează Pinpoint, aflii din recenzii și studiile de caz.
După o experiență proastă probabil vei fi mai atent, vei pune mai multe întrebări și vei avea nevoie de dovezi, înainte să continui. Nu poți elimina complet riscul din alegerea unui partener, dar poți intra în următoarea colaborare cu mai mult context și criterii mai bune, cât să observi din timp dacă direcția are sens. Iar, dacă știi că ceva trebuie schimbat, dar încă nu știi exact de unde să începi sau cu cine, putem porni chiar de acolo.
